” Munceste ! Sufera ! Trudeste ! “

Aliniaza cuvintele din titlu. Ce iese ? Care e imaginea care iti vine in minte ?

Bunicu, tacto, mata, fratele cel mare, unchiu trecut prin viata, profesoru. No’ !? Acesti invatati care te pleznesc‘cu asemenea cuvinte-expresii-atitudini toata viata facand din tine o copie a lor.

Cei mai multi oameni ( ca sa nu zic toti ) considera munca necesara si isi dau sens vietii prin ea.

Ce e munca asta ? Pe cine ajuti ? Cum de te simti asa important ? Cum de iti place ceea ce faci ?

Sunt oameni care isi fixeaza creieru pe cate o categorie si asta fac toata viata (picteaza, danseaza, canta), dar daca asemenea ‘miscari’ nu ar fi vazute tot ca niste slujbe pe hartii, acesti ‘pasionati’ nu ar mai performa. Deci, notiunea de munca e in subconstientul fiecaruia si inlocuieste sau modifica pasiunea. Absoluta anomalie. Reactie de caine rasplatit.

Te simti al dracu de important cand ai cate ceva de facut la munca si iti si place ceea ce faci, dar vine reversul medaliei atunci cand nu muncesti. Te vei simti un inutil cand vei fi somer.

Sa fim seriosi, tu nu muncesti pentru a-l ajuta pe celalalt, tu muncesti pentru tine. Deci (din nou), scapam de o parte vazuta ca si utila a muncii : sa ne ajutam unul pe altul, sa ne conformam pentru evolutie.

Si aici isi are implicare religia care iti baga in capatana cum ca trebuie sa razbesti, sa trudesti pentru a avea rezultate de parca esti intr-o competitie.

Sistemul eticheta si valorile gresite care ti s-au intiparit in creier te-au adus in starea penibila in care viata ta e reprezentata prin jobul tau. Esti profesor. Nu, esti programator ! Ohoho, dar esti doctor ! Doamne ce oameni stimabili ! Rahat ! Sunteti oameni, ba, ce dracu !?

A, si ba, daca ai impresia ca dupa munca vin rezultate, sau daca trudesti reusesti, sau ca trebuie sa faci eforturi pentru a vedea rezultate, esti extrem de penibil iar lumea ta e una virtuala, pe puncte si bonusuri.